DSC_1093

Pe poteca pisicii spre primul meu varf

Am ajuns de mai multe ori in Herculane dar cel mult am apucat sa fac traseele usoare din jur – al foisoarelor, sau Crucea Alba de exemplu si trebuie sa recunosc ca varful Domogled  ma tenta de cativa ani de zile.
In weekendul care urma   Bogdan Conciatu ( Calatori in Banat ) a facut propunerea sa ne adunam un grup si sa cucerim impreuna Domogledul, asa ca eram super entuziasmat si nu m-am razgandit chiar daca toata saptamana de dinainte a plouat.

— aici am un album complet, cu toate pozele  la dimensiune mai mare –album facebook

 

In gara am avut supriza sa vad ca s-a strans un grup mare, am fost vreo 17 oameni si atmosfera a fost una foarte vesela, ceea ce a facut urcusul mai frumos si mai usor.
Am injurat putin ora de plecare (trenul de la 5 45) dar macar am reusit sa trag un pui de somn sanatos pe tren, am adormit instant:))

Urcarea a inceput din soseaua Pecinisca-Baia de Arama spre  Crucea Alba, un drum de aproximativ 45 de minute initial prin padure apoi pe masura ce urcam pamantul face loc pietrei.
DSC_0820

Despre crucea Alba circula mai multe legende, una dintre cele mai interesante fiind cea in care  doi tineri indragostiti de aceeasi fata se intrec calare pe potecile muntelui, primul care ajunge sus primeste mana fetei. Ajuns in punctul in care astazi se gaseste Crucea Alba, castigatorul trage cateva focuri de pistol pentru a semnaliza victoria. Calul se sperie si-l aruncă in prapastie. In memoria lui fata a ridicat Crucea Alba.

Urcusul ne-a oferit multe puncte frumoase de belvedere dar lumina era inca una nepotrivita, dupa ce plouase binisor vineri, sambata dimineata cerul era inca plumburiu. Si sa nu mai vorbesc de pamant si stanci care erau umede si alunecoase (dar totusi in limite suportabile).Fotografii din echipa ne rugam sa se elibereze cerul si sa avem parte de soare.

Dupa ce am trecut de  Crucea Alba (530 m altitudine)  cararea  s-a transformat  in  ceea ce se numeste Poteca Pisicii (Domnul Marius Terchila in cartea Valea Cernei – ed. II,ne spune ca acesta este un traseu turistic  de gradul 4, asemanator cu creasta Slaveiului din Retezat) , un drum ingust si abrupt, care de multe ori se pierde intre stanci si doar marcajele iti mai arata pe unde sa mergi (desi se multe ori te intrebi cand prinzi cate o stanca in fata – daca nu exista o cale ocolitoare – ei bine, nu exista, dar ne-am bagat in asta, mergem pana la capat)

Am facut un scurt popas la Grota lui Serban( 680 m altitudine) , unde am dat si de cativa lilieci, care nu au parut deranjati de noi (din fericire).

Aici Pinul Negru de Banat domina flanic inaltimile si imi descopera in fata ochiului imagini care imi amintesc de arta japoneza.
DSC_1046-2

Spre bucuria noastra, apar si primele raze de soare, proiectand spot-lighturi de lumina pe creste sau chiar in vale. Am ramas impietrit de frumustea nascuta din jocul luminii prin aceste locuri.

 

Ne continuam ascensiunea, panta devine tot mai abrupta.

Si acum vine partea mai distractiva, ne apar in cale mai multe stanci, unele mai inalte. altele mai joase, toate trebuiau escaladate, pentru mine a fost o experienta noua si interesanta, din pacate a trebuit sa imi bag tot echipamentul foto in rucsac ca sa il protejez si desigur fiindca unele locuri imi necesitau ambele maini + picioarele :)

credit foto Calatori in Banat

Am ajuns pe varful Domogled … dar supriza , este varful cel mic  – mai avem de coborat o vale si de  urcat putin pana sa atingem varful Domogledul mare .In jur ni se deschid piesaje panoramice superbe.

Si … am atins varful :)
Desi probabil nu multa lume stie asta, pentru mine a fost o premiera, este primul varf atins dupa ce am urcat integral muntele pe propriile picioare de la baza lui pana sus. (am mai atins alte varfuri, dar pornind pe traseu de la o anumita altitudine, sa zicem medie) Diferenta de nivel a fost cam de 1000m , Domogledul  nu e un munte foarte inalt, dar zona din  jur este foarte joasa asa ca muntele domina  falnic imprejurimile si vizibilitatea (daca conditiile meteo sunt potrivite) este foarte buna, noi am reusit sa vedem chiar pana la Dunare.

DSC_1483

A urmat apoi o coborare prin padure, pe frunze ude, iar sub ele radacini si pietre, de asemenea ude. Sunt happy ca nu am cazut decat o singura data cand am prins o piatra mai mare, sub frunze :)

A urmat apoi o zona cu stanca, am coborat prin frumoasele chei Feregari.

Spre iesirea din chei am dat de o priveliste neasteptata … anul asta imi dorisem sa ajung (dar nu am reusit) pe cheile carasului, pentru ca acolo exista o vegetatie pe stanca care prinde o superba culoare rosie toamna.
Exact acelasi tip de vegetatie si culori am prins aici, profilate pe stanca si amplificate de lumina calda a apusului ! O  minune  naturala.

DSC_1581

DSC_1584

La sfarsit si cateva poze cu cei alaturi de care am facut aceasta frumoasa incursiune in natura, si carora le multumesc pentru compania placuta.

Bogdan, cel care a organizat totul excelent ! multumesc prietene !

 

DSC_1489

Simona, care l-a ajutat si sustinut, ca intotdeauna.

DSC_1458

Ramona , avea grija mereu sa nu ramana nimeni singur la urma.

DSC_1229

Denisa, cu o buna dispozitie permanenta :)

DSC_1887

si toti ceilalti pe care nu am apucat sa ii numesc mai sus :)
DSC_1684

DSC_5182

O zi in Venetia

Acum la inceput de septembrie, pornind intr-o calatorie de 6 zile prin nordul Italiei  am avut ocazia sa vedem Venetia  si Murano.

— aici am un album complet, cu toate pozele  la dimensiune mai mare –album facebook

Am pornit de la prima ora dimineata din Padova, unde eram cazati (la vreo 30km distanta). Am ajuns in zona portului de unde am luat un vaporetto pe Gran Canale  pana la Piata  San Marco. Primul lucru care m-a surprins cand am ajuns in port au fost vreo 4  vase de croaziera imense. Strabatand canalul am avut deja ocazia sa admiram arhitectura si culorile orasului.

Odata ajunsi pe uscat din nou, primul lucru care mi-a atras atentia erau doua doamne imbracate in rochii si purtand masti, le-am pozat pe fuga fiindca eram in miscare (avand multe de vizitat in ziua aceea), asta a fost o mica greseala fiindca mi-au cerut bani dupa :)  din pacate cand am revenit mai tarziu ca sa le pozez mai in detaliu, doamnele nu mai erau acolo.
DSC_4340

DSC_4413

 

DSC_4650

Am inceput sa ne plimbam de la docuri la Piata San Marco apoi pe strazile atat de inguste incat nu iti poti intinde nici mainile  pana la  podul Rialto. Pe drum am fost socat de agitatia perpetua, care imi amintea de Roma (turisti de toate natiile – inclusiv americani, asiatici, sud-americani – multi dintre ei ajunsi acolo direct cu vasele de croaziera)  si de marocanii care incercau sa vanda disperati aproape orice, cu un pret de pornire destul de mare, negociabil apoi la cat doresti tu sa oferi.

Totodata, am regasit desigur ceea ce pana acum vedeam doar in poze, celebrele canale, gondolele si gondolierii. Mi-au placut gondolele desi sunt decorate putin cam ciudat, unele au chiar covoare pe ele.
Plimbarea cu gondola e o distractie destul de scumpa 100 – 150 de euro pt o plimbare scurta si noua  nu ne intra in buget din pacate. Ne-am multumit cu pozele si 2 plimbari cu vaporul ( pe Gran Canale si prin Laguna catre Murano)

Pe deum era plin de suveniruri, eu de obicei nu ma las convins de magneti sau de alte chestii de genul fiindca mi se par kitsch. M-am lasat totusi convins de o masca venetiana cumparata dintr-unul din magazinele de acolo (nu de la tarabele de pe strada) are un sigiliu si o eticheta cum ca ar fi autentica venetiana si hand-made. Izabela s-a lasat corupta imediat si si-a cumparat si ea una (mai putin creepy decat a mea totusi :))  In caz ca va intrebati cat costa o masca acolo – conteaza si de unde o cumperi intr-un magazin mai ieftin (daca ai noroc au si reduceri)  sunt intre 7 si 20 de euro, iar intr-un magazin mai scump gasesti unele cu lucratura foarte fina si de calitate care pot sa ajunga si la 60 de euro bucata, chiar mai mult.

Pe la pranz am luat o barca catre Murano (17 euro dus-intors) e un drum cam de 30 de min prin laguna Venetiei unde am vizitat atelierul unuia dintre mesterii sticlari (Gino Mazzuccato) care ne-a demonstrat live cum se obtin obiecte de sticla de diverse forme si culori. A fost un spectacol frumos si ma bucur ca am putut asista la asa ceva. La plecare se puteau cumpara si obiecte din sticla,  dar intr-un mod ciudat ni s-au parut mai scumpe chiar si decat cele vandute in Venetia- desi veneau direct de la producator. Am luat totusi niste mici suveniruri, era totul prea frumos ca sa nu poti lua o parte cu tine (din pacate in  magazin nu se poate poza ca sa va pot arata ce aveau acolo) .Apoi  am avut surpriza placuta sa descoperim 2 romance care lucrau la casa si ne-au tratat foatre frumos cand au vazut ca suntem tot romani

Ne-am intors in Venetia ca sa mancam eu mi-am luat un fel de sandwich cu sunca, branza, rosii, castraveti si multa salata, rulat intr-o lipie)  si sa savuram un spritz (am cumparat si un limoncelo, pe care l-am pastrat pentru mai tarziu)  apoi ne-am intors catre port, iar pe drum am avut ocazia sa surprind de pe barca un apus superb peste Venetia  …

— aici am un album complet, cu toate pozele  la dimensiune mai mare –album facebook

Andrei Balint at Interfoto 2013 in Timisoara

Interfoto 2013

I was invited to display my photos at the international photo exhibition called Interfoto. This is my third participation out of four Interfoto editions.
I chosed  to display 3 pictures dedicated to Oravita – Anina railroad, the oldest railroad in Romania and one of the most beautifull railroads in our country.
Unfortunatley it’s situation is unclear now, waiting to be sold or rented because it is no longer profitable for the national railroad company (CFR)

Andrei Balint at Interfoto 2013 in Timisoara

Interfoto is an event made by the cooperation between the German city of Pirmasens and Timisoara.
Photographers from Austria, Germany , Italy , Romania and Hungary displayed their works in the city of Timisoara and will also move to Arad next month.
Here you can find some pictures from the opening

The event is brought in Timisoara by Harald Kroher , multiple gold medalist at the highest international photo competition Trierberger Photo Circuit  The largest photo exhibition in Europe “Fototage Pirmasens” takes place in Pirmasens, having Harald Kroher as organizer.

He came a few days earlier in Timisoara and I had the pleasure to participate in two small workshops with him and his profesional model Nala.
The first one – “Photo & Fashion” took place at Iulius Mall where we had the chance to warm up with some ambient-light shots of the models on a catwalk and after that we worked in a profesional studio setup with an octobox, a softbox and a beaty dish. Harald guided us over the camera settings (even custom white balance) and the model poses, everything was setup fast and the results were interesting.

DSC_5982
The second workshop took place the next day at the Faculty of Arts and Design and it was themed “Beauty & Dancing” We had Nala and three balerinas to pose for us. We started with some ambient light pictures with designer clothes and some classical nude in ambiental light and after that we used a profesional studio setup with an octobox, a softbox and a beaty dish. We photographed Nala separatley and togheter with the balerinas in diferent setups. My ambiental light images seemed a bit overexposed but i trusted Harald with the settings, which afterwards proved to be perfect for black and white conversion. The only images which i left in color were the ones with the Coca-Cola dress which is realy powerfull in color .
The results were really nice considering everything had to be improvised at the spot – as this was just a demo workshop (which does not happen in regular workshops hosted by Harald)

DSC_6794
I am left with a really good impresion, I had a great time and I even learned some small new things
Thank you Harald Kroher for your time spent here !

 

2timelapse 01

Timisoara Time Lapse

M-am hotarat sa fac un cadou de sarbatori tatalui meu (virtual, fiindca el locuieste la mai mult de 800 de kilometrii distanta de mine), vroiam sa fie ceva pe baza de fotografie dar sa fie si ceva nou, ce nu am mai facut.

Daca tot am un aparat cu functia de “interval timer shooting” integrata m-am gandit sa fac un time-lapse. Am citit un tutorial despre cum se realizeaza un astfel de filmulet si am fost putin uimit cand am vazut cate sute de fotografii sunt necesare doar pt cateva secunde de video, ca sa nu mai vorbesc de minute. La fel si timpul de asteptare pana se realizeaza acele fotografii :)
Am profitat de prima zi insorita din aprilie, dupa o perioada mai lunga de ploi. Am ales ca locatie parcul Alpinet din spatele catedralei pentru a avea o imagine de ansamblu cu copacii infloriti de pe malul Begai si cu Catedrala. Din intamplare aceasta prima zi insorita si calda s-a nimerit sa fie duminica asa ca malurile begai erau invadate de o multime de oameni iesiti sa se bucure de prima zi adevarata de primavara. Am avut noroc si cu cerul, care fiind dupa ploaie era inca incarcat de nori iar miscarea lor se poate sesiza in film. Dupa aprox 45 de minute de asteptare si vreo 240 de poze, nu eram sigur ca rezultatul va fi unul bun (mai ales din cauza trepiedului care nu este unul foarte greu si stabil pe vant puternic) dar am decis sa ma risc si sa merg mai departe.

Am schimbat locatia pentru a captura un apus, cea mai buna locatie care imi venea in minte era piata Unirii dar nu stiam inca unde voi putea sta si cum voi putea sa incadrez. Mi-am amintit din serile anterioare petrecute pe la apus in Unirii ca exista un culoar intre cladiri unde se poate vizualiza apusul chiar si cand soarele coboara mai jos. Ma interesa in mod special cerul si aveam noroc cu norii care nu plecasera inca, ba chiar deveneau tot mai apasatori, perfecti pentru un apus dramatic :)
M-am asezat la o terasa cu trepiedul langa mine in timp ce aparatul isi facea cuminte treaba. Din pacate sesiunea de aici nu mi-a iesit din prima fiindca a fost o diferenta considerabila in cantitatea de lumina intre pozele de la inceput si cele de final. Am reluat o a doua secventa pentru pozele de final cu o expunere adecvata lor, urmand sa le egalizez din Lightroom expunerea ca sa se imbine cu primele poze. Nu a fost foarte usor dar mi-a iesit :)

Pana la urmatoarea iesire au trecut cam 2 saptamani, fiindca vremea se indreptase si ma uitam in fiecare zi dupa un cer cu nori dar intarzia sa apara. Am iesit cu cateva zile inainte de Pasti (in 2 mai mai exact) din cauza ca nu mai puteam astepta fiindca nu as fi reusit sa finalizez proiectul altfel. Am decis sa fac urmatoarea sesiune in piata Operei dar nu stiam inca unde. Spre suprinderea mea nu erau foarte multi oameni in tranzit asa ca am decis sa incadrez un loc mai stramt si cu mai multa dinamica. Fantana cu pesti a fost perfecta pentru acest lucru oferindu-mi destula dinamica prin tranzitul oamenilor si prin miscarea apei in bataia vantului iar catedrala era pe fundal. Am avut putine probleme din cauza apei, fiindca am pozat cu un filtru cokin gradual neutru care se uda foarte repede. Aveam timp sa il sterg intre cadre dar trebuia sa ascult sunetul de shutter ca sa fiu sigur ca nu ma bag cu servetelul sa sterg fix cand el vrea sa faca poza – in concluzie o poza tot este “stropita”. Pana la urma nu este un lucru rau fiindca adauga un plus de realism filmului. Urmatoarea secventa nu am rezistat sa o mai fac atunci, am avut si probleme cu aparatul care efectiv fierbea de la soare si am fost nevoit sa ii dau gripul jos si sa ii pun alta baterie (mai rece) de aceea, oricat m-am chinuit sa revin la incadrarea initiala e o mica diferenta de incadrare in filmuletul cu Fantana(mi-a parut rau sa renunt la primele 70 de poze) . O lectie pentru viitor …

Ultimul film din serie am decis sa fie in zona cu Mall-ul si sa prind si traficul masinilor din zona, am cautat o pozitie care sa ma multumeasca dar nu prea am gasit-o. Asa ca am pastrat Mall-ul pe fundal si m-am concentrat pe masini. Dupa acea secventa m-am mutat pe viaduct pentru fimuletul final cu traseele masinilor

Aceste 5 secvente (totalizand aproape 1500 de poze) le-am prelucrat in Lightroom la nivel de white balance, luminozitate, saturatie, crop pe format 16/9 iar apoi le-am exportat jpg am realizat montajul in Adobe Premiere. Acolo numarul de poze s-a mai redus unde am simtit ca sunt prea multe, per total au ramas undeva la 1000 fotografii pe care le-am lasat sa se deruleze intr-o ordine fireasca, de la lumina blanda a zilei de primavara, arsita de la pranz de langa fantana, pana la apus si traficul nocturn de dupa.
Acest proiect mi-a deschis gustul pentru proiecte si experimente viitoare, se cere o continuare :)

%d bloggers like this: